Perseverența credinței în încercare
Predici - Biserica Logos București - A podcast by Biserica Logos București
Categories:
„Societatea noastră este obsedată de a evita suferința cu orice preț. Suferința însă capătă sens doar atunci când este privită în lumina eternității. De aceea creștinul nu este trântit la pământ nici chiar prin cele mai mari tragedii ale vieții. El este ancorat în promisiunile lui Dumnezeu care le preschimbă pe toate înspre binele celor care-L iubesc pe El. Suferința este o necesitate, este o parte esențială a creșterii noastre în credință. Cele mai frumoase caractere nu se nasc într-o viață lipsită de probleme și lipsuri, ci într-una care trece prin cele mai cumplite și grozave încercări. Trebuie să credem că Dumnezeu ne va da înțelepciunea de care avem nevoie în încercare. Nu trebuie să ceri înțelepciune în încercare și în același timp să te târguiești cu Dumnezeu ca un copil să te scutească de ea. Fii hotărât, deși este greu, deși simți că nu mai reziști, încrede-Te în El, că împreună cu încercarea îți va da și resursele de care ai nevoie să poți să reziști în ea.” (Florin Mereuță)