#RaportuldegardaLIVE. Cancerul pulmonar, o prioritate pentru sistemul de sănătate din România I
Podcastul Raportuldegardă.ro - A podcast by Raportuldegardă.ro

Discutăm despre Raportul The Economist Intelligence Unit „BREATHING IN A NEW ERA: o analiză comparativă a politicilor în domeniul cancerului pulmonar în Europa”. Datele acestuia au fost reluate în cadrul primei ediții a evenimentului online „#CANCERUL #PULMONAR: O prioritate pentru sistemul de sănătate din România”, realizat de Centrul pentru Inovație în Medicină și MSD România. La eveniment au participat lideri de opinie în domeniul cancerului pulmonar din București. Care a fost concluzia acestui raport, care a analizat 11 țări Europene, printre care și România? Cum ar trebui să ne raportăm la ele? Dintre țările analizate din Europa, România este singura care nu are un plan național funcțional de cancer. De asemenea, România are nevoie să includă în ghidurile clinice pentru cancerul pulmonar proceduri de prioritizare a pacienților suspecți de cancer pulmonar, de trimitere în regim de urgență către consult de specialitate și de testele necesare în vederea obținerii unui diagnostic. Este nevoie, de asemenea, de un sistem de îndrumare către îngrijire secundară, terțiară și/sau paliativă, odată ce diagnosticul a fost obținut. Emisiunea LIVE s-a desfășurat pe 26 iunie 2020.