Simona Goșu: „Auzeam vocea Stelei în mintea mea”
Perfect Contemporan - A podcast by Ramona Boldizsar - Thursdays
Categories:
Vânam o discuție cu Simona Goșu de mult timp, în sfârșit am vorbit cu ea despre romanul său proaspăt apărut, „Stela”, la Editura Polirom. Poate că altădată vom vorbi mai multe și despre „Fragil”, cartea de proză scurtă care a făcut să tremure spațiul literar contemporan, considerat unul dintre cele mai puternice debuturi în proză scurtă din ultimii ani. M-am bucurat să vorbim pe larg despre cum a luat naștere „Stela”, cum i-a auzit vocea în minte, dar și despre practica scrisului și cât de important este cititul, dar și revenitul la anumite cărți doar pentru a-ți da putere să scrii tu în continuare. Am vorbit cu Simona și despre munca nevăzută, invizibilă, atât din „Stela” cât și din societate și despre lucrurile pe care a vrut să le transmită cu cartea aceasta. Care este pur și simplu o poveste aproape reală, povestea Stelei.