"Natura sub Lupă", traseu dedicat biodiversității în Parcul Sticlăriei / Interviu cu Radu Mihaiu, Primarul Sectorului 2
Natura la usa ta #podcast - A podcast by Asociația Parcul Natural Văcărești
Vizitatorii Parcului Sticlăriei se pot bucura de un traseu tematic care încurajează explorarea speciilor de plante și animale din parc. Acesta cuprinde panouri cu informații despre păsările, reptilele, amfibienii sau insectele care, puțin câte puțin, au recolonizat Parcul Sticlăriei și încurajează vizitarea altor arii naturale urbane. Astfel de trasee tematice pot fi întâlnite în mod frecvent în parcurile naturale sau naționale din toată lumea, însă pentru un parc urban din România reprezintă o metodă inedită de punere în valoare a locului. Pe de altă parte, Parcul Sticlăriei se pretează la amenajări minimale și, totodată, inedite, pentru că locul are o poveste cel puțin neobișnuită. Inițial, a fost exploatare de nisip, apoi parc urban și, mai apoi, groapă de gunoi ilegală. În 2021, redeschiderea Parcului Sticlăriei a însemnat, în primul rând, strângerea câtorva zeci de tone de deșeuri și, apoi, intervenții peisagistice minimale. Parcul Sticlăriei și Parcul Natural Văcărești au destule lucruri în comun, atât din punct de vedere istoric, cât și al peisajului. Așa a apărut ideea amenajării unui traseu tematic dedicat biodiversității prin proiectul "Natura sub lupă". Proiectul a fost finanțat de Primăria Sectorului 2 cu 69.156 de lei și a fost implementat de Asociația Parcul Natural Văcărești, în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română. Pe lângă amplasarea unor panouri informative, proiectul a cuprins mai multe tururi ghidate și ateliere educative dedicate elevilor, sesiuni de inițiere în observarea și recunoașterea păsărilor dedicate voluntarilor și desene murale. După inaugurarea traseului, Radu Mihaiu, Primarul Sectorul 2, ne-a acordat interviul pe care vă invităm să îl ascultați până la capăt. #ParculNaturalVacaresti #ParculSticlariei #BiodiversitateUrbana #NaturaLaUsaTa #Bucuresti