GREUL ABIA ÎNCEPE! - Cristian Onețiu - #IGDLCC 147

Bine ai revenit la o nouă sesiune de previziuni cu ”Oracolul din Dubai”, Cristian Onețiu, care ne explică de ce ar trebui să strângem puțin cureaua anul acesta și să punem pe pauză planurile mari în care aveam de gând să investim. Aici se numără și o mașină nouă, o casă, sau chiar vacanța aceea pe care o așteptai de mai bine de un an, în care o să scufunzi toate economiile tale din ultima vreme. Stai cuminte că lucrurile nu sunt roz și va fi și mai gri în următoarele trei luni. Știm cu toții că ce spune Cristian se adeverește aproape la zi, și nu pentru că ar avea el niște puteri magice ci observă și analizează situația globală mai bine decât alții. E drept, criza a început dar la noi se văd doar niște efecte mai reduse. Vom vedea ”fundul sacului” abia peste trei luni, și tot ce putem să facem anul acesta este să fim mai atenți cu finanțele noastre, să fim mai chibzuiți cu ”investițiile” pe care credem că le facem, și să punem deoparte pentru zile și mai negre.  Din păcate nimeni nu știe cât timp va dura această criză economică. Poate un an, poate doi, poate chiar cinci. Ce putem spune cu siguranță însă este că sistemul economic actual nu este perfect și se vaschimba, forțat.

Om Podcasten

Acesta este podcastul lui George Buhnici. Un serial în care povestesc despre lucrurile care mă interesează, pasionează sau... enervează. Până când decidem despre ce va fi cel mai des, deocamdată vă povestesc cum a trecut primul în casa noastră pasivă sau ce am văzut interesant la CES 2019. Pentru că nu mă consider suficient, aduc ocazional alături de mine oameni mai deștepți ca Lorena sau Marian. Pe cine ai vrea să mai asculți? Ce teme ai vrea să abordez pe viitor? Scrie-mi pe www.buhnici.ro la comentarii.